Semnat de președinții Gorbaciov și Reagan în decembrie 1987 și intrat în vigoare la 1 iunie 1988, pe durată nelimitată, Tratatul se referea la rachetele cu rază scurtă de acțiune (sub 1000 de kilometri), așa-numitele „rachete tactice”, la cele cu rază medie (de la 1000 la 3000 de kilometri) și la cele cu rază intermediară (de la 3000 la 5000 de kilometri). Tratatul exceptează rachetele cu rază lungă de acțiune, așa-numitele „rachete-intercontinentale” (peste 5500 kilometri) – ICBM, Intercontinantal Ballistic Missile, care au făcut obiectul altor acorduri militare bilaterale (SALT).
În februarie 2007, președintele Putin a declarat că Tratatul nu mai servește intereselor Rusiei. Șeful Statului Major General al Forțelor Armate de atunci, generalul Iuri Baluievski, a explicat perfid că decizia finală de a se retrage din INF depinde de acțiunile SUA în legătură cu sistemul de apărare antirachetă din Polonia și Cehia (ulterior Cehia a fost înlocuită cu România – Deveselu).
De atunci, dar mai ales din ultimii vreo cinci ani, constant, Rusia acuză Statele Unite de încălcarea Tratatului și amenință România.
Instalarea la Deveselu a interceptorilor tereștri – parte a sistemului american de apărare antirachetă a Europei, cu componente în Polonia (la baza Redzikowo, lucrările au început în mai anul trecut), în Turcia și pe nave din Mediterana – e mană cerească pentru propaganda rusă.
Chiar ieri ministerul rus de Externe a ținut să reamintească americanilor că sistemul de la Deveselu încalcă INF, când exemplul cel mai recent sunt tocmai noile rachete de croazieră cu rază medie de acțiune, SSC-8, ale rușilor.
Kremlinul, care condamnă de câte ori are prilejul „diplomația megafonului” a Statelor Unite, o practică demult și cu talent.
Erijându-se în apărător al INF, tratat militar încă în vigoare, Rusia nu poate recunoaște că, de fapt, Tratatul îi stă în cale, iar Deveselu e cea mai bună fumigenă pentru a-l nesocoti.
Adevăratul motiv pentru care Moscova trebuie să se prefacă a susține INF, dar să nu piardă nici un prilej să-l încalce: arsenalul de rachete tactice și rachete cu rază intermediară de acțiune dezvoltat de China, care nu trebuie să suporte constrângerile vreunui tratat.